luni, 6 aprilie 2009

Nasul nu se grabeste si vrea sa economiseasca 600.000 EURO/Il lasa pe Piti sa-si rupa gatul!


Federalii au hotarat sa nu il dea afara pe Victor Piturca pentru a nu-i plati suma cu cinci zerouri. Mircea Sandu asteapta momentul cand nu vom mai avea nici macar sanse matematice, iar valabilitatea clauzei de reziliere din contractul selectionerului ar disparea.



"Mai sunt sanse matematice ca Romania sa se califice la Mondial", a fost una dintre declaratiile lui Piturca. Selectionerul stia ca, in momentul in care va recunoaste ca a pierdut calificarea si a ratat obiectivul, clauza din contract prin care ar urma sa primeasca despagubiri de 600.000 de euro dispare. Tocmai din acest motiv, "Piti" s-a agatat de aritmetica pentru a-si salva postul. Pentru a dejuca planul selectionerului, federalii au conceput un plan prin care se vor putea debarasa de acesta fara a da "paguba". Astfel, Victor Piturca va ramane antrenorul echipei nationale inca trei meciuri, adica la jocurile cu Lituania de acasa si dubla Franta-Austria, care se va disputa la interval de patru zile, moment in care dispar 99,9% si sansele teoretice. In acel moment, selectionerul poate fi demis fara nicio problema. Noul antrenor ales de FRF va avea la dispozitie inca doua partide din actuala campanie de calificare si timp suficient pentru conceperea unui plan viabil in tentativa de a fi prezenti la urmatorul turneu final, si anume Campionatul European din 2012. Aflat
in relatii foarte reci cu Piturca, Mircea Sandu intentioneaza
sa adopte aceasta tactica
si ca sa-l expuna si mai mult pe antrenor, criticat din toate partile, fortandu-l astfel sa cedeze.Sursa:www.cancan.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats