Se afișează postările cu eticheta club. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta club. Afișați toate postările

miercuri, 27 mai 2009

Paris, sex în baia Elton John


Moştenitoarea imperiului Hilton nu s-a putut abţine şi a făcut amor pe iahtul pe care era musafir

Atracţia fizică dintre Paris Hilton şi iubitul ei e atat de mare, incat nu se pot abţine de la sex nici in public. Cei doi au avut parte de un moment stanjenitor, după ce au fost prinşi făcand amor, la Cannes, in baia iahtului cantăreţului Elton John, care ii invitase la o petrecere.

Paris Hilton, aflată la Cannes, a avut grijă să nu treacă neobservată. După ce a fost surprinsă în ipostaze penibile într-un club, presa britanică a dezvăluit, ieri, că aceasta a fost dată afară de la o petrecere organizată pe un iaht de regizorul David Furnish, soţul lui Elton John, după ce a fost prinsă făcând sex cu iubitul ei, Doug Reinhardt, în toaleta ambarcaţiunii.

Vedeta şi iubitul ei au făcut sex-show în club

“David a întâlnit-o pe Paris într-un hotel şi a invitat-o împreună cu prietenul ei la petrecere. Însă, de cum a ajuns, controversata blondă nu s-a dezlipit de Doug, cu care s-a sărutat întruna şi s-au mângâiat fără să pară stânjeniţi de prezenţa celorlalţi invitaţi”, a declarat o sursă pentru Daily Mirror. În cele din urmă, Paris, înfierbântată, l-a tras pe Doug în toaletă, pentru “câteva momente de intimitate”, unde au fost prinşi de David şi de Elton, care le-au cerut imediat să plece. Sursa:www.libertatea.ro

marți, 12 mai 2009

S-au reintalnit dupa noua luni




Solistul de la Vama pare sa aiba nostalgii legate de relatia cu vedeta TV. Sambata seara, drumurile celor doi s-au intersectat intr-un club, iar revederea l-a ravasit pe Tudor. In timp ce Andreea si-a vazut linistita de conversatia cu amicii care au insotit-o, fostul ei iubit a privit ca hipnotizat spre masa ei.

Sambata seara, in clubul Fratelli, Andreea Raicu si Tudor Chirila au dat nas in nas pentru prima oara de cand nu mai formeaza un cuplu. Si au trecut noua luni de atunci. Desi despartirea s-a produs pe cale amiabila, cei doi nu au ramas in relatii de prietenie si nu au pastrat legatura nici macar telefonic. Asadar, revederea a avut un impact destul de mare asupra amandurora. In mod deosebit asupra solistului de la Vama. Daca ar fi vrut sa se evite, lucru acesta ar fi fost imposibil. Coincidenta a facut ca fostii iubiti sa fie asezati la doar doua mese distanta unul de celalalt. La un moment dat, fostii iubiti s-au intersectat si, dupa o clipa de ezitare, s-au salutat sec si fiecare si-a vazut de drum. Andreea s-a relaxat repede si s-a cufundat in conversatia cu insotitorii ei de parca intalnirea cu fostul iubit nici nu existase. In schimb, Tudor a fost vadit afectat de revederea cu Andreea, femeia alaturi de care a trait o frumoasa poveste de dragoste timp de doi ani. In loc sa urmeze exemplul vedetei TV, artistul a privit-o ca hipnotizat toata noaptea. Desi incerca sa ia parte la discutiile care se incinsesera la masa lui, mintea si ochii ii zburau neincetat catre Andreea.
Apropiati ai acestuia ne-au declarat ca Tudor nu si-a revenit total dupa despartirea de Andreea, iar lucrul acesta
s-a vazut sambata seara. Mai mult, prezenta lui in club este destul de greu de justificat. Pe vremea cand el si Andreea erau impreuna, cantaretul nici nu voia sa auda de cluburi. Cei doi au mers in Fratelli o singura data, cand Tudor a cantat acolo. In aceste conditii, exista varianta ca artistul sa fi venit in mod intentionat intr-un loc pe care stie ca Andreea il viziteaza frecvent. Surse din preajma lui sustin ca Tudor a sperat la o impacare.


Le-a cantat Temisan



Atmosfera din club a fost asigurata in cea mai mare parte a noptii de Aurelian Temisan (medalion), Mihai Constantinescu si Daniel Iordachioaie care au cantat cele mai cunoscute piese din repertoriul lor. "O lume minunata" sau "Billy Joe King" au ridicat publicul in picioare. In afara de Andreea si Tudor, printre spectatori s-a numarat si Monica Columbeanu, care a intrat in club chiar in momentul in care a inceput programul artistic. Sursa:www.cancan.ro

miercuri, 8 aprilie 2009

Au Inchiriat clubul pentru doua ore/Stelistii s-au incins la biliard si carti dupa ce au citit Cancan




Ochirosii a fost cel mai infocat fan al cotidianului, in timp ce grecul Kapetanos a lovit bilele mai ceva ca mingea cu fruntea.

Patronul lor a mai primit o lovitura luni seara. Va mai sta cel putin cateva zile in arest. Steaua trebuie sa mearga, insa, mai departe. Jucatorii vor titlul pentru Gigi Becali al lor. Ieri dimineata, trupa lui Marius Lacatus a iesit sa se destinda. Pe jucatori ii astepta meciul cu Pandurii. Oficialii "ros-albastrilor" s-au "invartit" repede de un club, la periferia orasului Targu Jiu. L-au inchiriat pentru doua ore, astfel incat clientii obisnuiti ai acestuia au fost nevoiti sa-i vada pe fotbalisti de la distanta. Ochirosii nu s-a aruncat sa ia tacul. A preferat, pentru inceput, sa rasfoiasca ziarul nostru, mai ales ca intr-una dintre paginile acestuia Kapetanos vorbea despre sansa pe care a risipit-o, fara voia lui, de a trage la titlul de golgheter. Grecul a fost pragmatic, asa ca pe teren. S-a bagat direct la masa si a lovit bilele chiar mai bine decat mingea cu fruntea. Stelistii au facut repede doua tabere: una interesata de biliard, cealalta, in frunte cu Ovidiu Petre, de jocul de carti. Lacatus nu a vrut sa le stea ca un ghimpe elevilor lui si s-a retras intr-un separeu. Ogararu si secundul Pedrazzini au iesit pe terasa, unde au incins celularele. Dupa aproximativ doua ore, stelistii au parasit clubul, nu inainte de a imparti autografe. Sursa:www.cancan.ro

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats