Se afișează postările cu eticheta doctor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doctor. Afișați toate postările

joi, 28 mai 2009

Copilul lui Bahmu, între viaţă şi moarte!


Insărcinată cu al doilea copil al familiei Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a fost operată de urgenţă la maternitatea Polizu, medicii trebuind să intervină prin cezariană pentru a-i salva viaţa copilului. Acesta s-a născut prematur, cu o greutate de 900 de grame. Medicii au reuşit să-l stabilizeze, micuţul fiind acum în incubator. Personalul medical care s-a ocupat de caz, citat de Gardianul, speră să-l treacă de primele zile cu ajutorul aparatelor, urmând a se pronunţa în privinţa şanselor de supravieţuire a acestuia în următoarele zile.

Potrivit Gardianul, doctorul care a efectuat intervenţia a fost Horia Cioflan.

Bahmu a mai avut probleme în februarie, când a trebuit să se interneze de urgenţă în spital, din cauza unei hemoragii puternice.


Ce este serclajul

Serclajul este o procedură chirurgicală ce are scopul de a menţine colul uterin închis pe toată durata sarcinii. Procedura constă în coaserea colului cu un fir gros, care va împiedica alunecarea bebeluşului în exterior - deci o naştere prematură. În mod normal, colul uterin ar trebui să rămână închis până aproape de finalul celor 40 de săptămâni de sarcină. Din păcate, în cazul Adrianei, serclajul nu a ţinut, membranele rupându-se sâmbătă. Sursa:www.libertatea.ro

marți, 14 aprilie 2009

Mihaela Tatu Si Grigore, Cainele ei, sufera Impreuna/Loviti de aceeasi boala


Prezentatoarea emisiunii "Celebri sau nu" de la Antena 2 a fost diagnosticata recent cu rinita acuta alergica. Desi nu este pentru prima oara cand cade victima acestei boli, Mihaela a avut surpriza sa constate, la propriu, ca are un tovaras de suferinta. Cel care intelege perfect prin ceea ce trece stapana sa este Grigore, catelul vedetei, care, culmea, are si el aceeasi afectiune.

Daca pentru unii venirea primaverii este un motiv de bucurie, in casa Mihaelei Tatu, in aceasta perioada, s-a instaurat panica. Din cauza polenizarii florilor si a faptului ca sufera de cand se stie de rinita alergica, Mihaela Tatu trebuie sa evite spatiile deschise, in caz contrar, daca i se declanseaza aceasta sensibilitate, aceasta stranuta continuu, se scarpina la nas, ii lacrimeaza si i se inrosesc ochii. Aceasta boala nu este transmisibila, insa, cu toate acestea, Grigore, catelul Mihaelei, prezinta aceleasi simptome. "Amandoi avem rinita. Eu o am acuta alergica, iar el doar alergica. Cand am mers cu el la doctor, sa vad ce are, am ramas muta cand am auzit diagnosticul. Am auzit ca se intampla destul de des ca si stapanul si catelul sa aiba aceeasi boala, dar nu-mi imaginam sa mi se intample mie. Acum luam tratament, dar nu renuntam in ruptul capului la plimbarile in aer liber", ne-a declarat prezentatoarea emisiunii "Celebri sau nu", format care va reveni, curand, la Antena 2, sub aceeasi titulatura, dar cu un decor schimbat. Sursa:www.cancan.ro

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats