vineri, 29 mai 2009

«Mă viola şi îmi spunea să mă sinucid!»



Manechinul Cristina Feldan (Maia) povesteşte, in exclusivitate pentru Libertatea, momentele de groază prin care a trecut atunci cand a fost sechestrată, timp de 12 ore, in apartamentul din Arad al fotbalistului Cornel Frăsineanu şi violată de acesta. În cameră se mai aflau, potrivit Maiei, fotbalistul Cornel Codreanu şi bodyguardul lui Frăsineanu, poreclit Mec.

Tinerei nu i-a fost deloc uşor să rememoreze acea zi, când a fost bătută şi violată de către fotbalistul Cornel Frăsineanu.

“Oroarea s-a petrecut pe 25 noiembrie 2007, de la ora 10 dimineaţa, în apartamentul lui Frăsineanu din Arad. Acolo m-a dus Mec. În faţa blocului m-a luat de păr şi mi-a zis să urc. Mi-a dat să beau un suc, cred că îmi pusese ceva în el pentru că m-am simţit slăbită, parcă eram leşinată. Frăsineanu, Codreanu şi Mec au început să se sărute şi să se mângâie în faţa mea. Erau drogaţi. Apoi m-a luat Frăsineanu, mi-a dat un pumn în stomac şi a început să mă violeze. Nu a contat că eram la menstruaţie. Codreanu stătea la capul meu şi plângea.

Am fost violată de Frăsineanu de patru sau cinci ori şi îmi tot repeta că nu sunt bună de nimic şi că ar trebui să mă sinucid. M-au bătut, m-au izbit de pereţi... Când a vrut să mă violeze şi Mec, în baie, a intrat Frăsineanu şi a zis că sunt doar a lui. Mă ştergea de sânge şi de spermă şi mă viola iar. Mi-au dat drumul pe la ora 22, când Frăsineanu a zis că nu mai poate să mă f..ă. Am fost distrusă, mă trezeam noaptea plângând sau ţipând, mă visam plină de sânge”, povesteşte Maia.


Terorizată de bodyguard

După viol, Maia era urmărită tot timpul de cei trei. La un moment dat, bodyguardul Mec i-a trimis şi un SMS prin care îi zicea că nu scapă până nu o f..e şi el şi îi spunea că nu s-a terminat încă totul. Deunăzi, Maia i-a întins o capcană lui Mec, prin care a izbutit să-l înregistreze în timp ce acesta vorbeşte de violul din toamna lui 2007 şi pomeneşte numele lui Frăsineanu şi al lui Codreanu. Sursa:www.libertatea.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats