miercuri, 20 mai 2009

Îşi vor plimba copiii împreună


Relaţia post-divorţ dintre Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg merge din ce in ce mai bine. Cei doi au uitat, se pare, că in urmă cu doar cateva săptămani se bălăcareau prin presă şi au ales să se impace. Mihaela şi-a dat seama că iubirea nu ţine de foame şi că banii milionarului nu sunt chiar de lepădat, in timp ce Elan e conştient că diva e o mamă minunată pentru fiul lor, Ayan, şi, aşa cum a declarat după separarea oficială, va continua să o sprijine financiar intotdeauna.

Apartamentul, luat cu 25 milioane €

Mihaela Rădulescu a anunţat duminică, în emisiunea sa de la Antena 1, “Duminica în familie”, că se lasă de televiziune şi că se va dedica creşterii lui Ayan. Declaraţia a fost primită cu multă plăcere de Elan, fostul ei soţ. Cel pe care-l acuza până de curând că e zgârcit şi că n-a avut decenţa să-i asigure o locuinţă în care să stea cu copilul a scos din buzunar 25 de milioane de euro şi a cumpărat un apartament. Fireşte, nu unul obişnuit, ci un penthouse imens, situat pe cea mai scumpă stradă din lume, Princess Grace, din Monte Carlo, Monaco, taman în complexul de fiţe în care locuiesc tinerii însurăţei Ileana şi Ion Ion Țiriac. Afaceristul, grijuliu, s-o fi gândit că e bine să ai vecin pe cineva cunoscut, caruia sa-i ceri o juma de kil de zahar cand ramai in pana...

În apartamentul situat la ultimul etaj, Mihaela se va muta de-abia la toamnă. Chiar dacă acum face unele pregătiri la reşedinţa din Monaco, diva a ales să-şi petreacă vara pe Coasta de Azur, în vila pe care tot “Elan cel milionar” o deţine în paradisul din sudul Franţei. Mihaela se va bucura aici până în septembrie de soarele Mediteranei, după care va putea merge la plajă în Monte Carlo, însoţită eventual de tânăra doamnă ţiriac, care, până atunci, va da naştere celui de-al doilea copil al ei şi al lui Ion Ion.



Grădiniţa
lui Ayan va costa 25.000 € pe an

Libertatea a aflat că micuţul Ayan, în vârstă de 5 ani, fiul Mihaelei Rădulescu şi al lui Elan Schwartzenberg, a fost deja înscris la una din cele mai bune şi bine-păzite grădiniţe din Monte Carlo, unde anul de şcolarizare costă 25.000 de euro. Sursa:www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats