miercuri, 6 mai 2009

Preoţii nu l-au primit în biserică

''Monstrul din Braşov'' a părăsit această lume. Ionuţ George Nicolae, 27 de ani, taximetristrul care a torturat şi a ucis două tinere din Braşov, a fost înmormântat, ieri, în Cimitirul Sfânta Treime din cartierul braşovean Schei. Tânărul a fost strangulat sâmbătă seară de colegul de celulă de la Penitenciarul Codlea.

A ucis cu sânge rece pentru bani şi a plătit cu viaţa pentru asta. Anul trecut, Ionuţ George Nicolae fusese arestat pentru că le-a omorât în chinuri pe Mădălina Motrună şi pe Vasilica Mihai. La rându-i, “Monstrul din Braşov“ a fost trimis pe lumea cealaltă de colegul său de celulă de la Penitenciarul Codlea, care i-a frânt gâtul pentru că nu mai suporta să-l asculte cum se lăuda cu ororile pe care le-a comis.

Doar 20 de oameni au venit la înmormântare

Ieri, lumea nu s-a înghesuit la înmormântarea lui Ionuţ. Abia cu 30 de minute înainte de ora 14.00, atunci când fusese programată ceremonia religioasă, mama şi tatăl ucigaşului, însoţiţi de câţiva apropiaţi - nu mai mult de 20 - au intrat în capela în care fusese depus trupul “Monstrului”. Ionuţ nu a avut însă parte de o slujbă religioasă în biserică, ci doar în capela cimitirului. Preoţii au explicat că ceremonia de înmormântare nu a avut loc în lăcaşul sfânt deoarece canoanele bisericeşti nu le permit să ducă în biserică un criminal. Părinţii ucigaşului celor două tinere nu au dat declaraţii. Doar plânsul mamei lui Ionuţ se auzea, din când în când.

Aşa sunt trataţi sinucigaşii

Libertatea l-a contactat pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române pentru a comenta gestul preoţilor din Braşov, care au decis să nu-l primească pe “Monstru” în biserică, pentru slujba de înmormântare, care s-a ţinut ieri. “Eu ştiu că doar cei care se sinucid nu pot fi băgaţi în biserică, aşa spun canoanele ortodoxe.Nu vreau însă să comentez gestul preoţilor din Braşov”, ne-a declarat Părintele Constantin Stoica.

«De doi ani nu mi-am văzut copilul»

Pentru Cristina Vasilescu, mama deţinutului care sâmbătă noaptea l-a ucis pe Ionuţ George Nicolae, cel supranumit “Monstrul din Braşov”, necazurile par să nu se mai sfârşească. După ce ani la rând a refuzat să accepte ideea că băiatul ei, Mihai Cătălin Szasz (foto), a ajuns un tâlhar, femeia trebuie să facă faţă durerii şi ruşinii că fiul ei a fost în stare să ia viaţa unui om. “Nu mi-am mai văzut copilul de doi ani. Ce s-a întâmplat acum e o nenorocire greu de suportat. Nu sunt în stare să spun nimic”, ne-a mărturisit, cu vocea stinsă, mama lui Cătălin, infirmieră la Spitalul de Neuropsihiatrie din Braşov.

Vecinii nu-l credeau în stare de crimă

Locatarii blocului nr. 9 de pe strada Soarelui din Braşov, unde Cătălin Szasz a stat aproape patru ani, sunt şocaţi de faptul că băiatul slăbuţ, care-i saluta respectuos de fiecare dată când se întâlneau, a fost în stare să ucidă. “Chiar dacă era golănaş şi se întâlnea cu băieţii la bere lângă bloc şi făcea gălăgie până târziu, era un copil bun. Ne saluta de fiecare dată când ne întâlneam, asculta ce îi spuneam. Ştiu totuşi că a comis tot felul de infracţiuni, a furat bijuteriile iubitei sale, a dat mai multe spargeri, dar de crimă nu-l credeam în stare”, ne-a povestit o vecină.

Părinţii M ădălin ei Motrună: «Nu avem ce să comentăm»

La o zi după ce “Monstrul din Braşov” a pierit în celulă, sugrumat de colegul cu care împărţea zi de zi câţiva metri pătraţi, părinţii Mădălinei Motrună, una dintre victimele lui Ionuţ George Nicolae, nu păreau interesaţi de soarta celui care le-a ucis fiica. Îmbrăcaţi în uniformele de serviciu, părinţii Mădălinei, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, au ajuns acasă în jurul orei 18.00 şi au refuzat să vorbească despre moartea “Monstrului”. “Ştiţi că relaţia noastră cu presa a fost nulă dintotdeauna şi vă daţi seama şi dumneavoastră de ce. Nu avem ce să comentăm!”, ne-au spus soţii Motrună. Mădălina avea 17 ani şi era singurul copil al celor doi. Fata a fost dată dispărută în toamna anului 2007. Luni în şir s-a crezut că adolescenta a fugit de acasă cu cei 30.000 de euro pe care părinţii ei îi câştigaseră din vânzarea unui teren. În realitate, fata fusese torturată şi ucisă pentru acei bani.

«Vorbea în glumă despre ce a făcut»

Reporter: Ai vrut să-l omori pe Nicolae?
Cătălin Szasz: Nu, pur şi simplu nu (...) Mi-a fost frică de faptul că, dacă scapă din mâinile mele, risc să fiu omorât eu.

Ce ţi-a spus exact?
“Dacă scap de aici, te omor”. Şi a zis-o pe un ton pe care în trei luni cât am stat cu el în cameră nu l-am mai auzit. Am intrat în panică, m-am speriat.

Ce ţi-a povestit de ai fost aşa înspăimântat?
Exact cum şi-a omorât el victimele, cum le-a torturat. Cum îi dădea cu pioletul în cap Mădălinei, una dintre victime, cum i-a tăiat un deget, cum... Multe, exact cum s-a întâmplat.

Dădea semne că are remuşcări?
Asta m-a speriat la el. Vorbea în glumă despre ce a făcut. Tot timpul glumea, parcă n-ar fi comis un omor, parcă a furat sau ceva de genul...

Ți se părea că ar fi nebun?
Nu, era un om normal. La ce fapte mai avea, cu înşelăciuni... un om anormal nu putea să le facă. Era normal.

Cum vedea el viitorul?
Zicea că se eliberează pe la 50 de ani şi poate le făcea rău mai departe şi familiilor victimelor, părinţilor victimelor. Ce le-ai transmite părinţilor victimelor lui George? Ce să le zic? Am văzut că se bucură că a fost omorât, dar la fapta asta n-ar trebui să se bucure. Merita un proces echitabil.

Dar părinţilor lui ce ai să le transmiţi?
Îmi pare rău pentru ce le-am făcut.

Cătălin Mihai Szasz, tânărul de 21 de ani care, sâmbătă seara, l-a omorât pe Ionuţ George Nicolae în celula de la Penitenciarul Codlea pe care o împărţea cu acesta, a povestit, ieri, ziariştilor cum s-a întâmplat crima.

S-a întâmplat dintr-o joacă

Cătălin Mihai Szasz a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru falsificare de monedă. Tânărul de 21 de ani mai este însă judecat pentru nu mai puţin de 29 de furturi şi tâlhării, pentru care riscă ani buni de puşcărie. De patru luni, el fusese închis. Imediat după ce l-a strâns de gât pe cel care a omorât două femei, Szasz a povestit că totul s-a întâmplat dintr-o joacă. “Erau un fel de lupte libere, ne trânteam, ne puneam jos”, a explicat, ieri, Cătălin. Ultima înfruntare a fost fatală pentru “Monstru”.Sursa:www.libertatea.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats