marți, 19 mai 2009

Mihaela Rădulescu: "Adio România"


Diva se mută, de luna viitoare, in sudul Franţei, impreună cu fiul ei, Ayan.

Viaţa de milionar e dulce. O bănuim cu toţii, noi, muritorii de rand, care nu putem face altceva decât să visăm cu ochii deschişi: cum ar fi să ai un iaht, să zaci la soare şi banii să curgă râuri-râuri sau să te trezeşti dimineaţa cu poftă de-un... Ferarri şi să pleci în papuci să-ţi cumperi unul... Mai greu pare a fi însă pentru cei care au gustat din traiul bogaţilor şi brusc au rămas fără bani. Cum ar fi Mihaela Rădulescu, încă vedeta Antenei 1, dar nu pentru multă vreme.

Diva, care, într-o clipă de curaj nebun, a dat bunăstarea pe iubire pasională, se pare că nu poate trăi fără milioanele cu care o obişnuise Elan Schwartzenberg, cel care i-a fost soţ mai bine de patru ani. Aşa că şi-a reconsiderat poziţia şi a ales să nu-l mai atace pe acesta. Nu de alta, dar i s-a făcut dor de viaţa îndestulată pe care o ducea înainte de divorţ. Aşadar, săptămâna trecută, în emisiunea sa “Duminica în familie”, a anunţat: “Mă las de televiziune!” Ce se va întâmpla mai departe? Mihaela Rădulescu se retrage cuminte, în această vară, pe Coasta de Azur, în sudul Franţei, într-o căsuţă elegantă bătută de briza Mediteranei, proprietatea fostului soţ. Acolo, ca o mamă devotată, îşi va dedica întregul timp creşterii lui Ayan, fiul de numai cinci anişori al celor doi.


A făcut din nou pace cu fostul ei soţ



La plajă, la cumpărături, în parc cu băieţelul, frumoasa Mihaela va avea timp berechet să se gândească la ce anume vrea să facă cu viaţa sa, dacă o va petrece la distanţă sau nu de milioanele lui Schwartzenberg, pe care le-a hulit, dar care, se pare, îi sunt extrem de necesare acum. Vedeta tv va avea suficient timp şi pentru cea de-a doua carte pe care a anunţat că vrea s-o scrie, ce va conţine pasaje autobiografice, ficţiune şi articole din presă (prima carte a Răduleascăi a avut titlul “Despre lucruri simple”). Din toamnă, Mihaela se mută câţiva kilometri mai încolo, la Monaco, mai ales că micuţul Ayan începe grădiniţa. Cum se va mai derula relaţia de amor dintre Mihaela şi Dani Oţil? Probabil rar şi departe, prin vreo ţară neutră...


Mihaela se lasă de televiziune



Mihaela a ales să se retragă în glorie din televiziune.“Fac un pas lateral sau chiar în spate, dar fac un lucru bun pentru copilul meu. Au renunţat la televiziune nişte oameni pe care eu îi respect mult: Andreea Marin, Marius Tucă”, a declarat duminică diva. În aceeaşi emisiune, ea a ţinut să precizeze cum stau lucrurile cu privire la relaţia sa cu Elan, cel pe care l-a atacat în repetate rânduri în presă, făcându-l “curvar”, “ipocrit”, “periculos”, “mincinos” şi, nu în ultimul rând, “milionar” - în sens peiorativ: “Una zice omul în toiul unui proces, dar alta este situaţia acum. În prezent, am o relaţie normală cu fostul meu soţ”. Vedeta Antenei 1 va mai realiza emisiunea “Duminica în familie” doar până la finele acestei luni.


Unde va sta Răduleasca:
Elan Schwartzenberg deţine o casă de vacanţă în Cap D’ Antibes, zonă de pe Coasta de Azur, Franţa, considerată un adevărat paradis al miliardarilor. Vila e situată între palmieri şi are tot ce-ţi poţi dori în materie de confort: este mobilată cu gust, are un etaj, piscină şi o terasă imensă. Experţii imobiliari consultaţi de Libertatea au estimat că superba proprietate costă peste 3,5 milioane de euro.


Elan: «Sunt convins că se va apuca de scris»


Elan Schwartzenberg (foto) ne-a acordat ieri un miniinterviu în care şi-a explicat poziţia faţă de Mihaela.


Libertatea:
Mihaela a anunţat că se lasă de televiziune şi că are, acum, o relaţie bună cu tine. Aşa e?


Răspuns:
Mă bucur enorm că Mihaela a decis să se dedice în exclusivitate creşterii lui Ayan. Cred că este cel mai bun lucru pe care l-a putut face, atât pentru ea, cât şi pentru copil. Exact cum am promis la momentul divorţului, voi continua să asigur cele mai bune condiţii atât ei, cât şi fiului nostru, Ayan. Mai mult, aştept cu nerăbdare viitoarea ei carte, pentru că sunt convins că se va apuca de scris şi cred că vom avea, cât de curând, un best-seller pe piaţă.


Tu în România, Ayan în Franţa. Cum vine asta? Îţi faci abonament pe avion?



Voi merge să-l vizitez frecvent. Îmi voi petrece vacanţele de iarnă şi de vară alături de el. De asemenea, voi avea grijă ca fiul meu să revină des la Snagov, în România. Nu vreau să rupă relaţia nici cu România, nici cu Israelul. Voi avea grijă, toată viaţa, indiferent unde va fi la şcoală, ca acest copil să nu-şi uite rădăcinile şi identitatea.


Şi ei au renunţat la televiziune



Andreea Marin a fost timp de 11 ani vedeta TVR 1. Anul trecut, ea a renunţat la showbiz şi s-a dedicat familiei.
Teo Trandafir s-a lăsat de televiziune după 14 ani şi a investit toţi banii într-o afacere cu produse de patiserie.
Andrei Gheorghe făcea ravagii, pe vremuri , cu emisiunea “Veriga slabă”, la PRO TV. Acum face un show la Radio Guerilla.
Florin Călinescu nu mai e vedetă tv din 2004. Şi-a încercat norocul în politică, iar acum a intrat în industria vinului.
Marius Tucă a renunţat la televiziune, în prezent fiind director şi editorialist la cotidianul “Jurnalul Naţional”. Sursa:www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats