joi, 25 iunie 2009

Înmormântat în sicriu de mahon


Silviu Prigoana si Adriana Bahmuteanu si-au condus fiul cel mic, ieri, pe ultimul drum. Inmormantarea a avut loc la un cimitir din Bucuresti, in prezenta a nu mai putin de 15 garzi de corp si a politistilor.


Adriana şi Silviu au pregătit înmormântarea încă de marţi seara, ajutaţi de câţiva prieteni apropiaţi, printre care naşul lor, Eduard Martiş, şi Ana Maria Prodan, care a venit de urgenţă din Germania atunci când a aflat nefericita veste. Corpul micuţului Eduard Darius, care s-a stins din viaţă în noaptea de duminică spre luni, nu a fost adus nici un moment la reşedinţa familiei, din Pipera.

La slujbă au participat doar 10 prieteni

El a fost luat de la spital şi transportat direct într-o capelă a cimitirului în care, ieri, la prânz, a avut loc înmormântarea. De altfel, părinţii micuţului au încercat tot timpul să păstreze secretul asupra acestui loc, aşa că, din dorinţa de a proteja intimitatea familiei, nu vom dezvălui numele cimitirului. La înmormântare au participat doar câţiva apropiaţi.

Aproximativ zece prieteni au venit să-şi ia adio de la micuţul care n-a trăit decât trei săptămâni. În schimb, 15 gărzi de corp şi poliţişti au vegheat ca nimeni şi nimic să nu atenteze la solemnitatea momentului. Eduard Darius a coborât în groapă într- un sicriu micuţ, din lemn de mahon, care avea o cruce aurie pe capac.

Pe tot timpul ceremoniei, Adriana şi Silviu au încercat să-şi stăpânească lacrimile, cu toate că durerea se citea în privirile lor. Soţii Prigoană şi naşul lor au revenit la reşedinţa din Pipera în jurul orei 14.30.

Bahmu: «Le mulţumesc celor care ne-au înţeles»

Nici Adriana şi nici Silviu nu au dorit să dea nici un fel de declaraţii legate de tristul eveniment de ieri. În schimb, Bahmu a ţinut să transmită, prin intermediul ziarului nostru, următorul mesaj: “Le mulţumesc tuturor celor care au înţeles prin ce trecem în aceste zile, precum şi dorinţa noastră de a ne fi respectată intimitatea”.

Sursa:www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats