miercuri, 3 iunie 2009

Oana Zăvoranu o face praf pe Monica Columbeanu: «Este penibilă»



Războiul dintre Oana Zăvoranu şi Monica Columbeanu e departe de a se incheia, dacă ne luăm după declaraţiile celor două. După ce Oana a dat-o pe Columbeanca afară din platoul emisiunii ei, spunându- i că e nesimţită, soţia lui Pepe a luat foc când a auzit că Monica vrea să o acţioneze în justiţie pentru calomnie.

Primul episod al acestui război s-a consumat săptămâna trecută, la filmările producţiei “Pact cu diavoliţa”, pe care Oana Zavoranu o realizeaza la Kanal D.

Gazda s-a simţit lezată atunci când invitata ei, Monica Columbeanu, a ameninţat-o că îi va scoate emisiunea din grila de programe dacă va difuza pe post imaginile în care era purtată pe braţe de un tânăr.

Pe motiv că e soţia lui Iri, Monica i-a sugerat Oanei că nu se cade ca lumea să o vadă în braţele altui bărbat. “Era extrem de tendenţioasă în răspunsuri, urcându-i-se la cap faptul că nu fusese pusă la punct în alte emisiuni. Eram ca un butoi de pulbere”, ne-a povestit Oana.

Într-un final, ea nu a mai rezistat şi i-a zis Columbencei: “Ieşi afară, nesimţito!”. “Nu pot decât s-o compătimesc pentru inteligenţa extraordinară de care dă dovadă. Are ocazia să arate unei ţări întregi adevărata ei valoare şi faptul că tupeul în România nu are margini. E penibilă, mi-a umplut curul de lacrimi. Sunt grăbită să aflu când se duce la tribunal, să nu ne intersectăm. Sunt curioasă ce avocat se poate pune la mintea acestei fetişoare care crede că poate porni un proces pentru simplu fapt că libera exprimare a părerii mele mă face să spun că e extrem de nesimţită”, ne-a declarat Oana.

În plus, realizatoarea emisiunii "Pact cu diavoliţa” susţine că o va da în judecată pe Monica Columbeanu pentru ameninţare şi şantaj. “Sunt dispusă să merg până la capăt. Mârlănia, mitocănia şi prostia nu fac casă bună cu mine. O să-i dau ocazia cu plăcere să-i defileze doar lui Iri prin baie şi să-şi ţuguie buzele a prost”, ne-a mai spus Oana. Contactată, Monica Columbeanu ne-a declarat că subiectul «Oana Zăvoranu » nu o interesează. “Am lucruri mai bune de făcut. Nu vreau să mai fac nici un comentariu, probabil vom acţiona legal. Acum am sesiune, am de învăţat, aşa că nu mă interesează subiectul”, ne-a spus Monica.Sursa:www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats