marți, 2 iunie 2009

Controlorii au prins-o fără bilet





Constantin Panait are astăzi 56 de ani, un trai decent in Statele Unite şi o mulţime de lucruri de povestit. Cel care a organizat fuga marii gimnaste din România dezvăluie în Libertatea amănunte neştiute despre începuturile Nadiei peste Ocean, despre relaţia dintre el şi Zeiţa de la Montreal, dar şi despre felul în care cei doi s-au despărţit, după doar şase luni în care au trăit împreună.


S-au cunoscut la o petrecere în Berceni

Libertatea: Când aţi cunoscut-o pe Nadia?

Constantin Panait: Ne ştiam de prin 1987, dar am devenit apropiaţi în toamna lui 1989, la o petrecere în Bucureşti, în cartierul Berceni, dată de nişte prieteni înstăriţi. A fost foarte multă întâmplare la mijloc, eu voiam să plec la un moment dat, dar un tovarăş mi-a zis: “Vine Nadia în zece minute!”. Am stat, că doar zece minute nu erau mare lucru, deşi mă grăbeam să ajung cu treabă la Braşov.


Cum a fost apropierea dintre voi?

Normală, nimic spectaculos. Am intrat în vorbă, doar era marea Nadia, toată lumea o admira, şi ne-am înţeles bine. Când am dat să plec la Braşov, unde trebuia să ajung în seara aceea, Nadia a sărit imediat şi a zis că vine şi ea cu mine. Aşa a început totul: ei i-a plăcut de mine, mie de ea, asta a fost. Pe vremea aceea, era foarte sufletistă, să ştiţi.

Când v-aţi gândit să fugiţi în America?

În noiembrie 1989, când ne-am apropiat. Totul a plecat după nişte discuţii cu marele Ion Dolănescu şi cu Mariana Lungu, o renumită interpretă de muzică populară, care se ştiau cu familia Nadiei şi aveau rude în America.

Cum era Nadia atunci, în 1989, la 28 de ani?

Mi s-a părut tare nefericită, parcă n-avea un rost al ei. Chiar ea mi-a zis odată că s-a decis să fugă din România după ce într- o zi au prins-o controlorii în autobuz, iar ea n-avea bilet. Noroc că băieţii au recunoscut- o şi au iertat-o de amendă, dar se pare că ea n-a uitat umilinţa.

«Relaţia noastrăa durat şase luni»

De ce credeţi că, după ce v-aţi despărţit, ea a negat relaţia?

Eu ştiu de ce? Ăsta era felul ei, să se ascundă cu orice preţ în spatele gloriei dobândite. Ea credea că poate spune orice, că lumea oricum pe ea o va crede, că a luat 10 la Montreal şi e cea mai mare gimnastă din lume. Era evident pentru oricine că suntem împreună, doar am stat câteva luni în aceeaşi cameră de hotel, am împărţit aceeaşi masă şi acelaşi pat. Nadia a fost cu mine din noiembrie 1989 până în aprilie 1990, adică vreo şase luni. Ea a greşit că s-a şi luat după ce ziceau diverşi “binevoitori”, care aveau mare interes financiar la ea. Asta a pierdut-o!

În 1990, în presa americană au apărut acuze la adresa dumneavoastră, cum că, la despărţire, aţi fi fugit cu banii Nadiei...

Da, ştiu, cu 150.000 de dolari şi cu un Mercedes de 60.000 de dolari. Tâmpenii!


Eraţi un om înstărit?

Eu n-aveam nevoie de banii ei, câştigam din construcţii şi 10.000 de dolari pe lună, în timp ce ea minţea şi pe bârnă. Adevărul este altul. Nadia şi cu mine strânsesem 100.000 de dolari, pe care i-am cheltuit la început pe o maşină de 20.000 de dolari, apoi pe un Mercedes de 55.000 de dolari. În rest, până la sută, au fost cheltuieli, şi cheltuieli mari, cu cazarea, masa, cu hainele şi cu deplasarea prin America. Şi acum mai am acasă chitanţa de la Mercedesul ăla!

O băteaţi, aţi sechestrat- o, aşa cum a declarat Nadia presei?

E, cum să nu, am citit şi eu atunci, cum că i-am zis că dacă nu face nu ştiu ce, o bag într-un sicriu de aluminiu şi o trimit în România. Prostii! Probabil Nadia încă mai avea probleme cu băutura când a declarat aşa ceva, că atunci când am cunoscut-o, consuma multă vodcă. Şi nu o zic cu răutate, n-am nimic cu ea, dar căzuse într- o pasă neagră, un fel de depresie prelungită, în care bea foarte mult. Numai vodcă, nimic altceva!





Ceea ce părea să fie o poveste emoţionantă pentru presa americană, evadarea Nadiei din comunist, s-a transformat repede într-o telenovelă sordidă. Primele declaraţii ale Nadiei despre Panait, “nu este iubitul, ci doar impresarul meu. Restul sunt minciuni. Constantin nu încearcă decât să mă ajute”, au fost contrazise la doar câteva zile de la venirea lor în SUA, tot de către Comăneci.

Nadia şi Panait au organizat o conferinţă de presă în care şi-au anunţat intenţia de a face un film despre plecarea lor din România, dar jurnaliştii au fost mult mai interesaţi de natura relaţiei dintre cei doi. La întrebarea unui ziarist, “Hei, Nadia, ce-i între tine şi Panait? O poveste de dragoste?”, Comăneci nu a negat, ci a lansat un răspuns surprinzător:“ Este secret”, a relatat “The Washington Post”, în ediţia sa din 7 decembrie 1989. Ziarul din capitala SUA a consemnat şi reacţia lui Panait: “Nu vă putem dezvălui asta chiar acum”.

Presa a taxat imediat ezitările Nadiei şi ale lui Panait.

“Obraznica Nadia, gimnasta română, e înnebunită după un muncitor însurat”, a titrat “The Daily News”, în timp ce “The New York Post” a anunţat că “Nadia a sărit în braţele unui bărbat căsătorit”. Ulterior, relaţia dintre Comăneci şi Panait s-a deteriorat, în principal din cauza neînţelegerilor financiare. “Cerea bani oricui dorea să-mi ia un interviu sau să mă invite la o emisiune. Începuse să-mi fie teamă de el, dar nu puteam face nimic, pentru că tot timpul era în preajma mea. Nu m-am dus la poliţie să-l reclam pentru că eu ştiam din România că poliţiştii sunt oameni răi”, le-a povestit Nadia ziariştilor americani.

Panait are o firmă de construcţii în Statele Unite

Conform propriilor declaraţii, Panait a ajuns în SUA la începutul lui 1980. “Îmi întemeiasem o familie, aveam o soţie, Maria, şi patru copii. Eram «roofer», cum se spune, reparam acoperişuri şi nu numai, îmi mergea foarte bine, îmi făcusem şi-o firmă, unde lucrau şi lucrează mexicani, portoricani şi români. Şi acum e bine, nu mă plâng, dar nu mai e ca pe timpuri!”, spune cu nostalgie Panait.

«Maria avea tot dreptul din lume sa ceara divortul»


În ziarul de ieri, Maria Opriş, fosta soţie a lui Panait, a acuzat- o pe Nadia că i-a distrus căsnicia, spunând că şi Constantin are partea lui importantă de vină. “Aşa e, n-am eu ce să-i spun Mariei, o înţeleg perfect. Şi eu aş fi făcut la fel în locul ei, avea tot dreptul din lume să fie supărată şi să ceară divorţul. Am greşit enorm atunci, mi-am dat seama ulterior, dar n-am ce face, nu mai pot da timpul înapoi. Mă şi gândeam cu regret, în timp ce eram cu Nadia pe la diverse sindrofii: «Ia uite, mă, eu stau aici şi beau şampanie de 250 de dolari sticla şi copiii mei mănâncă pizza acasă». Nu mi-a fost nici mie uşor, dar în viaţă cine greşeşte plăteşte. Eu mi-am pierdut familia, nu m-am mai recăsătorit de atunci”, ne-a declarat Panait, care îşi vede astăzi de viaţa lui în Tampa Bay, Florida, unde lucrează în construcţii. Sursa:www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats