Se afișează postările cu eticheta Braşov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Braşov. Afișați toate postările

marți, 2 iunie 2009

Controlorii au prins-o fără bilet





Constantin Panait are astăzi 56 de ani, un trai decent in Statele Unite şi o mulţime de lucruri de povestit. Cel care a organizat fuga marii gimnaste din România dezvăluie în Libertatea amănunte neştiute despre începuturile Nadiei peste Ocean, despre relaţia dintre el şi Zeiţa de la Montreal, dar şi despre felul în care cei doi s-au despărţit, după doar şase luni în care au trăit împreună.


S-au cunoscut la o petrecere în Berceni

Libertatea: Când aţi cunoscut-o pe Nadia?

Constantin Panait: Ne ştiam de prin 1987, dar am devenit apropiaţi în toamna lui 1989, la o petrecere în Bucureşti, în cartierul Berceni, dată de nişte prieteni înstăriţi. A fost foarte multă întâmplare la mijloc, eu voiam să plec la un moment dat, dar un tovarăş mi-a zis: “Vine Nadia în zece minute!”. Am stat, că doar zece minute nu erau mare lucru, deşi mă grăbeam să ajung cu treabă la Braşov.


Cum a fost apropierea dintre voi?

Normală, nimic spectaculos. Am intrat în vorbă, doar era marea Nadia, toată lumea o admira, şi ne-am înţeles bine. Când am dat să plec la Braşov, unde trebuia să ajung în seara aceea, Nadia a sărit imediat şi a zis că vine şi ea cu mine. Aşa a început totul: ei i-a plăcut de mine, mie de ea, asta a fost. Pe vremea aceea, era foarte sufletistă, să ştiţi.

Când v-aţi gândit să fugiţi în America?

În noiembrie 1989, când ne-am apropiat. Totul a plecat după nişte discuţii cu marele Ion Dolănescu şi cu Mariana Lungu, o renumită interpretă de muzică populară, care se ştiau cu familia Nadiei şi aveau rude în America.

Cum era Nadia atunci, în 1989, la 28 de ani?

Mi s-a părut tare nefericită, parcă n-avea un rost al ei. Chiar ea mi-a zis odată că s-a decis să fugă din România după ce într- o zi au prins-o controlorii în autobuz, iar ea n-avea bilet. Noroc că băieţii au recunoscut- o şi au iertat-o de amendă, dar se pare că ea n-a uitat umilinţa.

«Relaţia noastrăa durat şase luni»

De ce credeţi că, după ce v-aţi despărţit, ea a negat relaţia?

Eu ştiu de ce? Ăsta era felul ei, să se ascundă cu orice preţ în spatele gloriei dobândite. Ea credea că poate spune orice, că lumea oricum pe ea o va crede, că a luat 10 la Montreal şi e cea mai mare gimnastă din lume. Era evident pentru oricine că suntem împreună, doar am stat câteva luni în aceeaşi cameră de hotel, am împărţit aceeaşi masă şi acelaşi pat. Nadia a fost cu mine din noiembrie 1989 până în aprilie 1990, adică vreo şase luni. Ea a greşit că s-a şi luat după ce ziceau diverşi “binevoitori”, care aveau mare interes financiar la ea. Asta a pierdut-o!

În 1990, în presa americană au apărut acuze la adresa dumneavoastră, cum că, la despărţire, aţi fi fugit cu banii Nadiei...

Da, ştiu, cu 150.000 de dolari şi cu un Mercedes de 60.000 de dolari. Tâmpenii!


Eraţi un om înstărit?

Eu n-aveam nevoie de banii ei, câştigam din construcţii şi 10.000 de dolari pe lună, în timp ce ea minţea şi pe bârnă. Adevărul este altul. Nadia şi cu mine strânsesem 100.000 de dolari, pe care i-am cheltuit la început pe o maşină de 20.000 de dolari, apoi pe un Mercedes de 55.000 de dolari. În rest, până la sută, au fost cheltuieli, şi cheltuieli mari, cu cazarea, masa, cu hainele şi cu deplasarea prin America. Şi acum mai am acasă chitanţa de la Mercedesul ăla!

O băteaţi, aţi sechestrat- o, aşa cum a declarat Nadia presei?

E, cum să nu, am citit şi eu atunci, cum că i-am zis că dacă nu face nu ştiu ce, o bag într-un sicriu de aluminiu şi o trimit în România. Prostii! Probabil Nadia încă mai avea probleme cu băutura când a declarat aşa ceva, că atunci când am cunoscut-o, consuma multă vodcă. Şi nu o zic cu răutate, n-am nimic cu ea, dar căzuse într- o pasă neagră, un fel de depresie prelungită, în care bea foarte mult. Numai vodcă, nimic altceva!





Ceea ce părea să fie o poveste emoţionantă pentru presa americană, evadarea Nadiei din comunist, s-a transformat repede într-o telenovelă sordidă. Primele declaraţii ale Nadiei despre Panait, “nu este iubitul, ci doar impresarul meu. Restul sunt minciuni. Constantin nu încearcă decât să mă ajute”, au fost contrazise la doar câteva zile de la venirea lor în SUA, tot de către Comăneci.

Nadia şi Panait au organizat o conferinţă de presă în care şi-au anunţat intenţia de a face un film despre plecarea lor din România, dar jurnaliştii au fost mult mai interesaţi de natura relaţiei dintre cei doi. La întrebarea unui ziarist, “Hei, Nadia, ce-i între tine şi Panait? O poveste de dragoste?”, Comăneci nu a negat, ci a lansat un răspuns surprinzător:“ Este secret”, a relatat “The Washington Post”, în ediţia sa din 7 decembrie 1989. Ziarul din capitala SUA a consemnat şi reacţia lui Panait: “Nu vă putem dezvălui asta chiar acum”.

Presa a taxat imediat ezitările Nadiei şi ale lui Panait.

“Obraznica Nadia, gimnasta română, e înnebunită după un muncitor însurat”, a titrat “The Daily News”, în timp ce “The New York Post” a anunţat că “Nadia a sărit în braţele unui bărbat căsătorit”. Ulterior, relaţia dintre Comăneci şi Panait s-a deteriorat, în principal din cauza neînţelegerilor financiare. “Cerea bani oricui dorea să-mi ia un interviu sau să mă invite la o emisiune. Începuse să-mi fie teamă de el, dar nu puteam face nimic, pentru că tot timpul era în preajma mea. Nu m-am dus la poliţie să-l reclam pentru că eu ştiam din România că poliţiştii sunt oameni răi”, le-a povestit Nadia ziariştilor americani.

Panait are o firmă de construcţii în Statele Unite

Conform propriilor declaraţii, Panait a ajuns în SUA la începutul lui 1980. “Îmi întemeiasem o familie, aveam o soţie, Maria, şi patru copii. Eram «roofer», cum se spune, reparam acoperişuri şi nu numai, îmi mergea foarte bine, îmi făcusem şi-o firmă, unde lucrau şi lucrează mexicani, portoricani şi români. Şi acum e bine, nu mă plâng, dar nu mai e ca pe timpuri!”, spune cu nostalgie Panait.

«Maria avea tot dreptul din lume sa ceara divortul»


În ziarul de ieri, Maria Opriş, fosta soţie a lui Panait, a acuzat- o pe Nadia că i-a distrus căsnicia, spunând că şi Constantin are partea lui importantă de vină. “Aşa e, n-am eu ce să-i spun Mariei, o înţeleg perfect. Şi eu aş fi făcut la fel în locul ei, avea tot dreptul din lume să fie supărată şi să ceară divorţul. Am greşit enorm atunci, mi-am dat seama ulterior, dar n-am ce face, nu mai pot da timpul înapoi. Mă şi gândeam cu regret, în timp ce eram cu Nadia pe la diverse sindrofii: «Ia uite, mă, eu stau aici şi beau şampanie de 250 de dolari sticla şi copiii mei mănâncă pizza acasă». Nu mi-a fost nici mie uşor, dar în viaţă cine greşeşte plăteşte. Eu mi-am pierdut familia, nu m-am mai recăsătorit de atunci”, ne-a declarat Panait, care îşi vede astăzi de viaţa lui în Tampa Bay, Florida, unde lucrează în construcţii. Sursa:www.libertatea.ro

vineri, 15 mai 2009

A pierdut 732.000 € la joc


Are 82 de ani, 1,50 m înălţime, privirea blândă şi merge agale sprijinită în baston. La prima vedere, e o bătrână ca oricare alta. Trecută prin viaţă, doamna Drăgan pare să-şi trăiască liniştită bătrâneţile, alături de nepoţi. Şi totuşi, nici măcar nepoţii nu ştiau că bunica lor era milionară.

Despre doamna Drăgan, o bătrânică din Braşov, s-a aflat ce avere avea abia după ce a pierdut-o la CAR “Universul Familiei”, un fel fond privat de pensii, în care, la fel ca la “Caritasul” clujean, pensionarii şi-ar fi putut dubla averile. Surse din poliţie, care au văzut bilanţul fostului CAR, spun că bătrânica avea două conturi: unul de 1,7 milioane de lei, iar celălalt, de peste două milioane de lei. În total, o sumă care ar fi echivalentul a 732.000 de euro.

Femeia este originară din Bran, unde deţinea terenuri. După vânzarea acestora, ea şi-a băgat banii în două CAR: “Universul Familiei” şi “Concordia Universului”. Nu de mult, femeia şi-a scos banii de la “Concordia Universului” şi i-a mutat la “Universul Familiei”, iar acesta din urmă a dat faliment, lăsând-o pe bătrânica milionară din Bran fără avere.

Nici nepoţii nu ştiu exact ce bani a avut bunica lor şi dacă i-a pus pe toţi în joc. Acum, fosta milionară octogenară poate recupera doar câteva mii de lei. Sursa:www.libertatea.ro

marți, 5 mai 2009

«Monstrul», abandonat de părinţi la capelă



Trupul celui osandit în celula din Penitenciarul Codlea, parcă, după reguli nescrise, ştiute şi respectate doar de puşcăriaşi, a ajuns, precum cel al victimelor sale, al Mădălinei Motrună şi al Vasilicăi Mihai, între patru scânduri. Sicriul în care Ionuţ George Nicolae, “Monstrul din Braşov”, zace acum fără suflare a fost depus, ieri la amiază, după un drum făcut cu o maşină înmatriculată, culmea ironiei, cu numărul “FUN”, la capela Cimitirului “Sfânta Treime”, din cartierul braşovean Schei, în al cărui pământ va fi coborât.

Nici părinţii săi sau măcar vreo altă rudă nu au avut puterea să rămână la priveghi, la căpătâiul asasinului care la rându-i a plătit cu viaţa pentru ororile comise. Cu toţii l-au abandonat, parcă, înainte de despărţirea eternă. Doar licărul a două lumânări, care ardeau pieziş în- tr-un şfeşnic, îl vegheau pe Ionuţ, cel care a fost sugrumat, acum două zile, de colegul lui celulă, alături de care stătuse patru luni.


Anchetatorii nu au nici un dubiu că ucigaşul lui Ionuţ este Mihai Cătălin Szasz (21 de ani), închis pentru falsificare de monedă şi cercetat în paralel pentru zeci de furturi şi de tâlhării. “Colegul de celulă a fost audiat, iar în interiorul penitenciarului vom demara o anchetă pentru a afla cu exactitate în ce condiţii a survenit moartea. Întrucât este vorba despre un deces survenit în penitenciar, luăm în calcul toate posibilităţile, inclusiv varianta omorului la comandă”, a declarat Alina Popescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.



«L-am omorât!»




De cand a pus piciorul în puşcărie, Mihai Cătălin Szasz (21 de ani), individul care l-a ucis în celul
ă pe “Monstrul din Braşov”, a fost o pacoste pentru gardieni.


Sâmbătă noaptea, din celula cu numărul 54 a Penitenciarului Codlea, pe care Cătălin o împărţea cu Ionuţ George Nicolae, s-a auzit un urlet. “L-am omorât!”, le-a strigat Cătălin Szasz gardienilor care se grăbeau să deschidă lacătele de la cele două grilaje dincolo de care “Monstrul” zăcea fără suflare. Ieri, uşa camerei în care Ionuţ George a fost ucis era sigilată.

Szasz a fost mutat şi acum e singur într-o altă încăpere. Pare să nu aibă nici un fel de remuşcări din moment ce, spun cei care l-au văzut, chipul îi e senin. O fire vulcanică, individul ce şi-a creat un renume în tagma hoţilor şi a bandiţilor, date fiind zecile de infracţiuni ce-i umplu cazierul, s-a certat cu toată lumea, de la gardieni la colegi de suferinţă. Când vreunul dintre puşcăriaşi nu se dădea din calea lui, sărea imediat la bătaie. A şi fost, de altfel, sancţionat de opt ori în penitenciar. La numai o zi de la crima din închisoare, reporterii Libertăţii au intrat, ieri, în camera cu numărul 55, aflată lângă “celula morţii”.

Am încercat să reconstituim, în ciuda spaţiului îngust, a lucrurilor aruncate alandala de “locatari” şi a mirosului care te trimitea cu gândul mai degrabă la ghenele de gunoi, momentul în care Szasz i-a frânt gâtul lui Ionuţ.


«În timp ce-l strângeam de gât, simţeam o ură foarte mare»


Ultima seară din viaţa lui Ionuţ George Nicolae, cel supranumit “Mon
strul din Braşov”, a fost una a confesiunilor.



Sâmbătă seară, ucigaşul Mădălinei Motrună şi al Vasilicăi Mihai s-a apucat să-i povestească lui Cătălin Szasz cum le-a omorât pe fete. Ionuţ i-a făcut chiar şi o demonstraţie colegului de celulă. L-a prins de gât, aşa cum a făcut în trecut şi cu una dintre victime. “Dacă vreau, te ucid şi pe tine”, i-a spus râzând “Monstrul” lui Cătălin. Speriat, tânărul de 21 de ani l-a prins de gât pe dublul asasin, până când acesta şi-a dat ultima suflare.

“În acel moment, am avut impresia că nu-i mai pot da drumul şi m-am amintit toate poveştile pe care mi le-a spus George legat de faptele pe care le-a comis! (...) În timp ce-l strângeam de gât, simţeam o ură foarte mare pe el şi pur şi simplu nu mai puteam să-i dau drumul”, a declarat Cătălin în faţa procurorilor.


A ucis două femei


Ionuţ George Nicolae a fost supranumit “Monstrul din Braşov” după ce, pentru bani, a omorât două femei. Prima victimă a taximetristului asasin a fost Vasilica Mihai (27 de ani), din Zărneşti, Braşov, care, în 2006, a căzut răpusă sub lovituri de piolet. În august 2007, criminalul o tortureaza şi apoi o ucide pe Mădălina Motrună (17 ani), fiica adjunctului pompierilor din Braşov. Fata a plătit cu viaţa pentru că nu a vrut să spună unde ţin părinţii ei 30.000 de euro, bani la care râvnea Ionuţ. Ambele cadavre au fost găsite în iulie 2008, într-o casă din Bacău.



«Trebuia să-l chinuiască»


Cristina Mihai, sora victimei Vasilica, ne-a declarat ieri: “Nu sunt bucuroasă. A scăpat prea uşor, a murit mult prea repede, fără să sufere. Trebuia să-l chinuiască aşa cum a chinuit-o el pe Vasilica. Trebuia să-i rupă un deget, două, cum i-a făcut nenorocitul surorii mele. Se vede că a fost mâna lui Dumnezeu. Nu a scăpat nici în puşcărie de ea. Noi nu am avut de-a face cu asta, nu am fost în puşcărie să-l plătim pe criminal. Îmi pare rău că l-a omorât aşa, trebuia să-l chinuiască mai mult. Oricum, vrem să continuăm procesul, să vedem dacă a avut complici care trebuie să plătească”, a declarat Cristina Mihai, sora cea mare a Vasilicăi.

Sursa:www.libertatea.ro



Persoane interesate

CONTOR Statcounter


View My Stats